ȘCOALA GIMNAZIALĂ SCOBINȚI
Momente și aspecte din trecutul învățământului în satul Scobinți, comuna Scobinți, județul Iași
Nu avem informații scrise, despre cum s-a desfășurat instrucția și educația în perioadele îndepărtate ale satului Scobinți, ci doar presupuneri ale unor forme de învățare pe lângă schitul Dealul lui Vodă și mai apoi pe lângă biserica locului, accesibile doar câtorva persoane ,,mai înstărite’’. Adăugăm posibilitatea participării unor persoane, la învățătură pe lângă schitul și apoi mănăstirea Zagavia.
Odată cu epoca modernă, când știința de carte a devenit o necesitate economic și social, au apărut în țară și în Scobinți, școli ca instituții de stat, organizate pe baza unor legi și alte acte normative centrale sau locale. Odată cu epoca modernă, când știința de carte a devenit o necesitate economic și social, au apărut în țară și în Scobinți, școli ca instituții de stat, organizate pe baza unor legi și alte acte normative centrale sau locale.
S-au distins doua etape în evoluția învățământului românesc și al celui local la Scobinți: 1864-1948, 1948-2022.
Începutul l-a constituit reforma învățământului dată în timpul lui Alexandru Ioan Cuza sau Legea Instrucțiunii publice, cum s-a scris ea, atunci. Cea mai importantă prevedere era stabilirea învățământului de 4 clase gratuit și obligatoriu pentru toți copiii. La Scobinți însă prima școală primară a fost înființată din anul 1859 alături de școala de la Buhalnița, fiind cele mai vechi din ținutul Hîrlăului.
Conform informațiilor din ,,Monografia Scobinți’’ scrisă cu talent, trudă și dragoste locală de către Ion Muscalu unul din primii învățători a fost Costache Negrea , urmat de Natalia Fedeleș, Vasile Ulmanu și alții.
Măsurile luate de Spiru Haret la nivel național, au dus la Scobinți, la construirea unui local tipic de școală cu sală de clasă mare , un fel de cancelarie și locuința învățătorului director cu salon, odăiță, bucătărie și cameră. Școala avea un teren de joacă și o bucată de pământ în apropiere , iar mai târziu o bucată de pământ mai mare.
Elevii lucrau în grădina școlii, făceau obiecte gospodărești sau îngrijeau animalele din gospodăria învățătorului.Școala era controlată de un revizor școlar și vizată de un medic de circumscripție, doctor Popovici până în 1907, doctor Tatariu și din 1943 doctor Ghe. Ungureanu.
Mai treceau și învățători agricoli ambulanți, cum a fost Gheorghe Crețu din Rediu Tatar în 1908.
După 1900 a dispărut emblema de ,,școală rurală’’ și discriminarea școlii sătești față de cea urbană.
În clasa I elevii scriau pe plăcuțe, iar școlile aveau oameni care făceau curățenie, foc, aduceau apă și trăgeau clopotul.
Școala Scobinți a fost și centru de examinare a elevilor care au terminat clasa IV de la școlile din Bădeni, Buhalnița, Ceplenița, Sticlăria, Zbereni.
Prin legea învățământului din 1924 se introduc clasele V, VI, VII și program pe toată ziua 9-12 si 14-16.
Greu a fost și școlii din Scobinți în timpul crizei economice și sociale din anii 1929 -1933, când cadrele didactice nu primeau salariile pe 5-6 luni. Atunci învățătorul Gheorghe Ionescu din Scobinți, s-a împușcat cu o pușcă de vânătoare în cap.
Printre dascălii deosebiți ai școlii Scobinți remarcăm pe Ștefan Hatmanu, Maura Hatmanu, absolvenți ai Școlii Normale ,,Vasile Lupu’’ Iași, care au adus pe lume, au crescut și educat pe pictorul Dan Hatmanu.
Cu sprijinul moșierului Gh, Barbu, Ștefan Hatmanu a construit noul local de Școală cu doua săli de clasă cu geamuri mari, luminoase, cu cancelarie, cu o fântână cu roată mare.
Construcția școlii noi, a fost făcută și cu sprijinul preotului paroh Costache Boghean. În aceasta perioadă datează si aleea care duce de la poarta școlii până la corpul de școală tip Spiru Haret. O perioadă grea a Școlii Scobinți a dot în anii 1943-1944 în timpul războiului,când cursurile nu s-au mai încheiat, din cauza ,,evacuării’’ populației iar anul școlar 1944 a început târziu în condiții foarte grele, cu lipsuri și nevoi materiale mari.
Au urmat anii 1945, 1946, 1947, ani de sărăcie, foamete, boli. După reforma din 1948, școala primară a devenit elementară , cu 7 clase , fără religie, fără icoane, loturi de pământ luate de stat, cu organizații de pionieri, cu secție de învățământ raională la Hârlău.
S-a dus o muncă susținută pentru alfabetizarea tuturor cetățenilor, dar tot a rămas un număr mare de analfabeți.
Dintre cadrele didactice care au trudit la școala din Scobinți după al doilea război mondial , amintim pe Gh. Cotruță, D. Costăchescu, Gh. Petrovici, Eugenia Costachescu, Eugenia Pintilie, T. Stoica, M. Baltaru, Ioan Pîrpîriță, M. Pîrpîriță, I. Ionță, M. Suhar, Rodica Vornicu, Vasile Roșca, Pintilie Mihai, Zapan Constantin, Pintilie Lidia, Stoica Vasile, Ciofu Mihai, Ciofu Anișoara.
La Scobinți s-au mai construit în perioada de după al doilea război mondial un local de școală cu clasele I-IV și o grupă de grădiniță la limita cătunului Zvarici numită mai târziu Scobinți II și un corp de școală cu o sală de clasă și o cancelarie la Scobinți I.
Din 1973 s-a inaugurat localul nou de școală la Scobinți la limita satelor Scobinți și Fetești, cu dotări noi și apoi și cu o grupă de preșcolari.
După evenimentele din decemrie 1989, școlile din Scobinți au fost reparate , au fost dotate din nou cu materiale didactice necesare noilor condiții ale învățământului, cât și cu mijloace material sociale modern.
Pe lângă procesul instructiv-educativ din școli, cadrele didactice din sat au fost antrenate în numeroase și diverse activități sociale, politice, cultural. Amintim doar cele legate de propagare a ideologiei comuniste, de întovărășire , de colectivizare, de procesul complex numit ,,Cântarea României’’ etc.
Temporar, a existat un local de grădiniță în casa fostului învățător Mihăilescu Constantin, care a dăruit-o școlii Scobinți. A avut program prelungit și masa asigurată de fostul C.A.P. Scobinți.
Aici a trudit educatoarea harnică și dăruită educației multor copii Petrovici Mara, basarabeancă de origine, căsătorită cu învățătorul Petrovici Gheorghe, care a muncit mult la construirea localului școlii Zvarici.